Factorii de decizie din lumea businessului, fie ca este vorba despre micii antreprenori, despre proprietarii unor afaceri de tip IMM, fie despre manageri de mari companii, trebuie sa ia in considerare anumiti indicatori economici care sa le arate starea de sanatatea a afacerilor pe care le conduc. Astfel de indicatori ii ajuta sa identifice punctele tari si punctele slabe ale companiei si le permit sa ia unele decizii corecte in vederea maximizarii profitului. Unul dintre aceste elemente este reprezentat de cash flow, cunoscut sub numele de flux de numerar sau flux de trezorerie. 

In articolul de mai jos vei putea descoperi care este relevanta cash flow-ului in lumea businessului prin intelegerea definitiei termenului si a tipurilor de cash flow existente in practica economica. De asemenea, vei putea consulta cateva sfaturi ale specialistilor cu privire la modalitati facile de imbunatatire a indicatorului economic pentru o afacere la inceput de drum, dar si pentru afacerile cu vechime.

Cuprins:

1. Ce este cash flow-ul?

1. Ce este cash flow-ul?

Majoritatea afacerilor din Romania utilizeaza modelul anglo-saxon / american de dezvoltare si manageriere a afacerilor care are ca principal scop maximizarea sanselor de profit. Pentru atingerea acestui deziderat, factorii de decizie trebuie sa ia in considerare o serie de indicatori economici importanti, care evidentiaza sanatatea businessului si care pot ghida deciziile in vederea minimizarii riscurilor si a luarii unor decizii corecte.

1.1. Definitia termenului cash flow sau flux de numerar

Cash flow-ul este reprezentat de sumele de bani gheata sau echivalentul acestora, pe care o afacere le genereaza sau le cheltuie intr-o anumita perioada de timp. Nu trebuie confundat cash flow-ul cu profitul. Daca primul indicator se refera la banii care se “scurg” printr-o companie, atat in ceea ce priveste incasarile, cat si cheltuielile, profitul se refera la ceea ce ramane in visteria companiei dupa efectuarea tuturor platilor restante.

Dupa cum ii spune si numele, fluxul de numerar rezulta din operatiunile financiare realizate din punct de vedere operational al investitiilor si al finantarii unei afaceri. Pentru stabilirea cash flow-ului se tine cont de intrarile financiare (provenite din veniturile din vanzari, incasarile creantelor, finantarile externe si investitiile de capital) si de iesirile de numerar (plata furnizorilor, plata salariilor, achizitii de active, plata datoriilor si a dividendelor).

1.2. Importanta cash flow-ului in afaceri

Orice manager, indiferent de dimensiunile afacerii pe care o conduce si de domeniul in care activeaza, trebuie sa tina cont de cash flow si sa realizeze o analiza detaliata cu privire la miscarile de numerar si la modalitatile de imbunatatire ale acestora. In practica economica pot fi identificate doua tipuri de cash flow.

In primul rand, este vorba despre varianta pozitiva a indicatorului, element ce apare atunci cand incasarile totale sunt mai mari decat platile facute intr-o anumita perioada de timp (luna, semestru, an). Aceasta varianta este de dorit, pentru ca intotdeauna este necesara prezenta unor sume aflate la dispozitia managerului pentru rezolvarea cu succes a unor situatii neasteptate sau pentru a profita de oportunitati de afaceri cu sanse mari de succes.

In al doilea rand, este vorba despre varianta negativa a indicatorului, care apare atunci cand incasarile sunt mai mici decat iesirile. Acest element arata o problema grava a afacerii si trebuie sa reprezinte un indemn pentru identificarea zonelor de pierdere si pentru impunerea unor masuri care sa duca indicatorul in zona pozitiva.

1.3. Analiza cash flow-ului prin aplicarea formulei de calcul + previzionarea cash flow-ului

Printre activitatile realizate in mod curent de catre manageri trebuie sa se numere si analiza cash flow-ului. Specialistii recomanda ca aceasta operatiune sa fie realizata la intervale periodice de timp prin aplicarea formulei de calcul a cash flow-ului, cel putin o data pe an, recomandabil o data pe luna. Afaceristii care urmeaza aceste recomandari vor putea beneficia de avantaje fata de competitie:

  • Vor sti cu precizie la ce nivel se afla incasarile si platile efectuate. In acest mod vor putea identifica facturile neincasate si neplatite si vor putea lua masuri pentru a rezolva situatiile nedorite;
  • Cheltuielile nejustificate pot fi identificate cu usurinta prin analiza cash flow-ului din care rezulta o evolutie a situatiei financiare a companiei;
  • Previzionarea cash flow-ului este acea parte a analizei financiare prin care un manager stie dinainte la ce nivel se vor situa platile si incasarile intr-un anumit moment din viitor. In acest fel se vor putea pregati prin obtinerea unor resurse financiare suplimentare cu ajutorul carora sa faca fata provocarilor previzionate;
  • Deciziile de afaceri sunt luate in cunostinta de cauza, pe baza unor cifre exacte si nu pe baza intuitiei care nu este intotdeauna de ajutor in domeniul afacerilor.

2. Tipuri de cash flow

2. Tipuri de cash flow

Intrarile si iesirile de numerar reprezinta sistemul sanguin al oricarei afaceri. In practica, analiza cash flow-ului poate fi facuta atat din punct de vedere holistic, asupra tuturor intrarilor si iesirilor de bani sau de echivalente dintr-o afacere, cat si din punctul de vedere al unei parti a activitatii economice. Astfel, pot fi identificate trei tipuri de cash flow: operational, de investitii si de finantare.

2.1. Cash flow operational - negativ sau pozitiv

Cash flow-ul operational este indicatorul care surprinde fluxul de numerar ce apare in urma desfasurarii activitatii de baza a afacerii. Pentru stabilirea acestui indicator se vor lua in considerare toate veniturile ce apar in urma vanzarilor si a altor tipuri de incasari (operationale, de creante etc.).

Practic, intrarile de cash flow sunt reprezentate de veniturile obtinute in urma vanzarii produselor realizate sau a furnizarii serviciilor catre diversi clienti, la care se adauga si alte incasari din surse diverse. Iesirile de numerar sunt formate din platile operationale facute in mod curent, ca de exemplu plata salariilor si a furnizorilor, plata taxelor si impozitelor catre stat sau plata datoriilor catre creditori.

Analiza cash flow-ului operational ofera informatii valoroase cu privire la sanatatea afacerii. Un cash flow pozitiv arata sustenabilitatea businessului, pe cand unul negativ indica necesitatea luarii unor decizii rapide si drastice pentru rezolvarea situatiilor problematice.

2.2. Cash flow de investitii

Cash flow-ul de investitii se refera la activele imobilizate, ca de exemplu imobilizarile corporale, cunoscute si sub numele de mijloace fixe (spatii de productie, utilaje, mijloace de transport, birotica etc.) si la imobilizarile necorporale (de exemplu, detinerea unor actiuni la o alta societate comerciala).

Fluxul de numerar investitional trebuie sa fie analizat in mod diferit de cel operational, pentru ca obtinerea veniturilor in acest ultim caz se face treptat, pe termen lung (de obicei, mai mult de un an de zile), pe cand plata se face in totalitate la momentul achizitiei. Pentru stabilirea acestui tip de flux de numerar se va tine cont de incasarile firmei ce se obtin din vanzarea de active imobilizate si de platile ce se fac pentru achizitionarea de astfel de active.

2.3. Cash flow de finantare

Orice firma are nevoie de una sau mai multe surse de finantare pentru a-si desfasura in mod corespunzator activitatea. Analiza acestor investitii este reprezentata de cash flow-ul de finantare ce surprinde intrarile si iesirile de numerar si echivalente pentru finantare sau pentru plata acestora.

Pentru realizarea acestei analize se vor utiliza urmatorii indicatori:

  • Incasarile de la persoane fizice sau juridice destinate infiintarii si dezvoltarii afacerii. Cel mai adesea aceasta operatiune este realizata prin aportul de capital social ce se realizeaza prin atribuirea catre persoana finantatoare a unei parti din capitalul social, acesta devenind practic proprietar al unei parti din firma (asociat sau actionar);
  • Creditele obtinute de la institutii financiare bancare, nebancare sau de la persoane fizice, ce sunt utilizate pentru infiintarea si dezvoltarea afacerii. In aceasta categorie intra creditele pentru firme nou infiintate sau creditele pentru persoanele fizice autorizate, emiterea de obligatiuni, leasingul, scontarile si factoringul. Aceste categorii de intrari de numerar nu se fac prin aport la capitalul social, urmand a fi platite cu dobanda corespunzatoare in timp;
  • Restituirea creditelor luate de la persoanele juridice si fizice;
  • Rascumpararea actiunilor detinute de investitori.

3. Imbunatatirea cash flow-ului pentru afacerile la inceput de drum

Analiza indicatorului cash flow este importanta in toate tipurile de business, insa este cu adevarat esentiala la inceput de drum, atunci cand intreprinzatorii investesc banii proprii sau imprumutati pentru construirea unei afaceri sanatoase. In acest caz este obligatorie cunoastea modului in care se calculeaza fluxul de numerar pentru a putea obtine cifrele corecte. In functie de rezultate, antreprenorii incepatori vor sti daca au sau nu sanse de succes. Mai mult decat atat, prin intermediul cifrelor obtinute se vor putea identifica strategiile necesare pentru imbunatatirea cash flow-ului in business:

  • In cele mai multe cazuri, pentru debutul noilor afaceri, antreprenorii incepatori folosesc creditele obtinute din diverse surse pentru a avea la dispozitie banii necesari. In acest sens este obligatorie pentru obtinerea unui cash flow pozitiv optimizarea politicii de credit. Prin cercetarea detaliata a pietei de creditare se pot identifica cele mai bune solutii potrivite fiecarui caz in parte. Un exemplu in acest sens este reprezentat de Credit firma/IMM mici si mijlocii, special puse la dispozitia clientilor pentru a le oferi sanse de succes;
  • Reducerea stocurilor si aprovizionarea eficienta sunt modalitati eficiente, pe care le pot utiliza antreprenorii incepatori pentru obtinerea unui cash flow pozitiv. Stocurile inactive nu doar ca reduc incasarile, ci furnizeaza cheltuieli suplimentare, din cauza necesitatii intretinerii unui spatiu de depozitare amplu. Aprovizionarea la timp inseamna limitarea spatiului in care se pastreaza materia prima si se asigura un flux de productie neintrerupt. Supradimensionarea stocurilor este cel mai des intalnit motiv al obtinerii unui cash flow negativ si, implicit, a unei situatii nedorite la inceput de drum;
  • Negocierea termenelor de plata cu furnizorii si creditorii, in asa fel incat fluxul de numerar sa fie corespunzator. De exemplu, in unele cazuri este mai utila incasarea unei sume de bani mai mici, dar intr-un mod mai rapid. Obligatorie este si emiterea corecta si la timp a facturilor, acestea trebuind a fi insotite de documente justificatoare, care sa permita realizarea la timp a tuturor platilor. De asemenea, furnizorii pot accepta o intarziere la plata in anumite imprejurari, fara a se adauga penalizari, in acest caz fiind necesara o negociere corecta si o credibilitate maxima;
  • Reducerea costurilor este o modalitate usor de implementat, care permite cresterea veniturilor si micsorarea iesirilor de capital. Unele dintre cheltuieli sunt inutile sau au o influenta minima in obtinerea profitului si, din acest motiv, aceste categorii trebuie sa fie limitate sau chiar eliminate;
  • Identificarea surselor suplimentare de cash flow. Prin obtinerea unor surse noi de intrari de numerar se poate echilibra indicatorul, un exemplu in acest sens fiind reprezentat de cresterea vanzarilor. Acest element poate fi atins printr-o promovare adecvata, necesara in mod special antreprenorilor aflati la inceput de drum, care nu si-au facut un renume puternic si nu sunt cunoscuti in lumea afacerilor. Foarte eficiente sunt metodele moderne, bazate pe exploatarea avantajelor platformelor de socializare si a internetului in general;
  • O alta medota este reprezentata de cresterea pretului produsului sau serviciului oferit, ce trebuie sa fie facuta, insa, doar dupa o analiza detaliata a competitiei. Aceste preturi nu pot fi marite decat prin asigurarea unei calitati superioare a ofertei, deoarece, in caz contrar, clientii ar putea fi indepartati si obligati sa apeleze la competitie;
  • Monitorizarea bugetului trebuie sa fie o activitate permanenta a afaceristilor incepatori, deoarece in multe cazuri, la inceput de drum apar cheltuieli neprevazute. Prin supravegherea stricta a cheltuielilor se pot identifica abaterile si se poate face o ajustare a bugetului. Aceste modificari nu trebuie sa fie facute la intamplare, ci este necesara realizarea unei analize pentru a se identifica daca cheltuiala suplimentara este necesara sau nu.

In concluzie, analiza cash flow-ului reprezinta o activitate obligatorie, pentru ca doar prin intermediul ei se pot avea la dispozitie suficienti bani care sa permita functionarea afacerii intr-un mod corect si profitabil. Antreprenorii trebuie sa cunoasca modalitatea de calcul a indicatorului pentru a beneficia de avantajele unei analize corespunzatoare.

Surse foto: unsplash.com